ȚINUTA OFFICE – cum să fii un bărbat mereu în tendințe în mediul business

Ultima actualizare in 18 februarie, 2020 la 08:35 am

Timp de citit: 9 minute

Ținuta office pentru bărbați a fost asociată dintotdeauna cu putere, eleganță, determinare și seriozitate. Acest stil este unul dintre cele mai reprezentative pentru bărbații de pretutindeni și nu degeaba se spune „cu hainele potrivite, poți conduce lumea”! De-a lungul anilor, ținuta office a trecut prin multe schimbări, pentru că trebuie să fie adaptată permanent la ultimele tendințe în modă, însă niciodată nu și-a pierdut esența și popularitatea în rândul bărbaților. De ce? Pentru că o ținută business te poate reprezenta mai bine decât orice alt stil de îmbrăcăminte, mai ales dacă lucrezi într-un birou, dacă ai propria afacere ori ești CEO-ul unei companii. Totodată, ținuta office este cea mai potrivită pentru un interviu important și poate contribui la obținerea jobului mult dorit! Citește acest articol și află care sunt tendințele actuale în materie de ținute office pentru bărbați.

Cuprins:

1. Ținuta office ce nu dă greș niciodată – costumul

2. Cum creezi o ținută business casual

3. Accesorii pentru ținuta office

3.1 Genți business bărbătești

3.2 Cravată și curea – accesorii nelipsite din garderobă

4. Ținute office pentru orice sezon

4.1 Adaptarea tinutei office pentru primavara sau vara

4.2 Paltonul – un must have al ținutei business în sezonul rece

4.3 Geci bărbătești ce completează ținutele office de toamnă

5. Pantofi potriviți pentru ținuta office

1. Ținuta office ce nu dă greș niciodată – costumul

Costumele bărbătești sunt ținutele cele mai reprezentative pentru categoria office. Pe piață există nenumărate modele de costume din care poți alege, într-o diversitate mare de culori și materiale. În plus, această ținută poate fi aleasă și în funcție de cum preferi să se așeze pe corp, ca de exemplu costum slim fit ori costum cu formă clasică.

În ceea ce privește culorile, costumul office nu va fi niciodată prea colorat – în general, pe lângă clasicul negru, mai poți opta pentru nuanțe de gri, maro, bej, verde sau albastru, însă nicio nuanță nu va fi foarte evidentă, ci din contră, va da impresia unei ținute profesionale, serioasă și aleasă cu multă grijă în prealabil. Este dovedit faptul că un costum office este una dintre cele mai de succes ținute business în orice moment al zilei și în orice împrejurare, fie că ai o întâlnire de afaceri, o ședință la birou, un interviu sau, pur și simplu, lucrezi zilnic într-un domeniu care impune un astfel de outfit.

Pe lângă aspectul estetic general al unui costum, este foarte important și materialul din care a fost creat acesta. În general, o ținută office trebuie să fie și comodă, mai ales dacă este purtată întreaga zi. Tocmai din acest motiv, sunt multe tipuri de costume office realizate din materiale ca lâna, poliester, elastan (este important să fie și puțin elastice, pentru un plus de mobilitate) etc. Costumul, pe lângă pantaloni și sacou și/sau vestă, trebuie să conțină și o cămașă potrivită.

Mai jos, poți vedea câteva exemple de cămăși ce pot fi purtate la costumele potrivite pentru ținutele office:

2. Cum creezi o ținută business casual

După cum indică și denumirea, o ținută business casual este mai lejeră decât o ținută office, ceea ce înseamnă că se pot combina elemente precum pantaloni, încălțări sau cămăși casual, iar outfitul va fi o combinație între cele două stiluri – business și casual. Ținuta business casual se poate purta zilnic, pentru că oferă deopotrivă eleganță și comoditate. Totodată, este potrivită și pentru un interviu ori pentru petrecerea de la firmă. În general, la o astfel de ținută, se includ aproximativ două-trei elemente office, fie o cămașă, fie un pantalon la dungă ori un sacou de la costum cu un pulover casual pe dedesubt. Se mai pot folosi și pantaloni sau cămăși în acest stil, care au culori mai vesele și modele mai complexe. Este un stil vestimentar care îți permite să-ți personalizezi ținuta după cum îți dorești, reușind, în același timp, să menții o notă business, profi, în fața șefilor, colegilor sau partenerilor de afaceri.

Este indicat să se evite combinațiile mai multor culori – acestea nu trebuie să fie nici stridente, pentru că outfitul nu va mai fi business, ci doar casual.

Iată câteva sugestii de cămăși casual ideale pentru ținuta business casual:

3. Accesorii pentru ținuta office

După alegerea ținutei office, următorul pas important este alegerea accesoriilor. Teoria conform căreia doar femeile poartă accesorii a apus demult! În prezent, orice ținută masculină poate fi completată cu accesoriile potrivite, iar cea business nu face excepție. Bineînțeles, nu este indicat să „ încarci ” ținuta office, însă accesorii precum o geantă elegantă, o curea potrivită sau o cravată, nu ar trebui să lipsească din outfitul office și nici chiar din ținutele business casual. Accesoriile potrivite denotă la fel de mult bun-gust precum o ținută bine aleasă în funcție de eveniment. În continuare, îți prezentăm câteva dintre cele mai importante elemente ce completează o ținută office sau o ținută business casual.

3.1 Genți business bărbătești

Gențile bărbătești au devenit la fel de populare și apreciate precum sunt gențile pentru femei. Alese bine, oferă un plus de personalitate ținutei și, cel mai important, sunt încăpătoare și comode, perfecte dacă ai la tine zilnic laptopul, acte, dosare sau orice altceva îți trebuie permanent la locul de muncă. Sunt recomandate gențile din piele sau piele ecologică, pentru că sunt extrem de rezistente în timp și se pot purta în orice condiții meteo.

3.2 Cravată și curea – accesorii nelipsite din garderobă

În funcție de eveniment, din ținuta office nu poate lipsi o cravată, iar cureaua este considerată un element must have, indiferent de tipul de pantalon purtat, fie business, fie casual. Aceste accesorii și nu numai, probabil se regăsesc în garderoba oricărui bărbat.

Când vine vorba de cravată, majoritatea bărbaților nu știu când să o aleagă, pentru că aceste accesorii sunt extrem de diferite și se poartă la ocazii diametral opuse. Cravata este cea mai bună alegere dacă ai o întâlnire de afaceri, dacă lucrezi la birou ori dacă te prezinți la un interviu.

Cravata va avea mereu un aspect office. Însă, indiferent de eveniment sau de mediul în care lucrezi, este recomandat să ai ambele accesorii în garderobă.

Iată câteva modele de cravate cu care sa iti accesorizezi ținuta office:

4. Ținute office pentru orice sezon

Primavara și vara sunt anotimpuri cu vreme plăcută sau toridă. Este de la sine înțeles că nu ar trebui să porți haine groase sau mai multe straturi de îmbrăcăminte. Încearcă să te limitezi doar la câteva articole care să lase pielea să respire.

În sezonul rece, ținuta office trebuie adaptată la condițiile capricioase de toamnă, respectiv iarnă. Multe persoane asociază ținuta office pentru această perioadă doar cu un pardesiu ori un palton, însă și geaca poate fi un element potrivit pentru ținuta business, dacă este aleasă corespunzător. În plus, fie că optezi pentru o geacă sau pentru un palton, spre exemplu, aceste articole vestimentare se combină perfect atât la un outfit office, cât și la o ținută business casual. Important este să știi să potrivești hainele, pentru ca rezultatul final să fie profesional, comod și, în același timp, elegant.

4.1 Adaptarea ținutei office pentru primavară sau vară

Pentru perioadele în care temperaturile sunt călduroase, este important să nu se aleagă haine cu materiale groase. Gecile se recomandă să fie subțiri sau să lipsească total, la fel ca și sacoul, de care te poți lipsi mai ales vara. O pereche de pantaloni cu un tricou sau o cămașă din material vaporos sunt esențialul pe care trebuie să îl ai în minte în alcătuirea unei ținute în sezonul cald.

Nu uita să adaugi, totuși, câteva accesorii potrivite, cum ar fi o pereche de ochelari eleganti, o pălărie, un ceas ori o brățară de piele naturală sau ecologică.

4.2 Paltonul – un must have al ținutei business în sezonul rece

Deși s-a menționat anterior că multe persoane asociază ținuta office în sezonul rece cu un pardesiu ori cu un palton fără să ia în considerare și varianta unei geci, totuși, nu se poate nega faptul că paltonul rămâne unul dintre cele mai reprezentative articole vestimentare de toamnă/iarnă ce completează cu succes o ținută office. Oferta este variată și nu trebuie decât să alegi ceea ce ți se potrivește.

Un palton va oferi mereu ținutei tale un aspect elegant, profesional, indiferent de model, culoare, material sau lungime. Este un articol vestimentar nelipsit din garderoba bărbaților din întreaga lume de zeci de ani. Chiar dacă modelele s-au schimbat semnificativ de-a lungul anilor, totuși, paltonul și-a păstrat esența și, în prezent, inspiră aceeași eleganță și seriozitate exact ca în momentul în care a apărut pe piață pentru prima dată.

4.3 Geci bărbătești ce completează ținutele office de toamnă

Gecile bărbătești sunt preponderent asociate cu ținutele casual sau mai sport însă în prezent, pot completa cu succes o ținută office de toamnă, pentru că au apărut numeroase modele ce au fost create atât pentru a se potrivi cu adidași, de exemplu, cât și pentru a se potrivi cu un pantalon la dungă și cu o pereche de pantofi business. Această combinație de stiluri s-a dovedit a fi un succes la nivel global și, mulți bărbați chiar au înlocuit clasicul palton cu o geacă modernă pe care o pot purta fără probleme atât la o ținută office, cât și la o ținută business casual, sport sau doar… casual. În ultimii ani, gecile bărbătești au câștigat mult teren în fața altor articole vestimentare masculine și nu dau semne că se vor demoda prea curând!

Indiferent de preferințele pe care le ai în materie de geci, este important să știi că sunt numeroase modele ce pot fi purtate oricând la o ținută office și la orice tip de eveniment.

5. Pantofii potriviți pentru ținuta office

Nicio ținută office bărbătească nu poate fi completă fără o pereche de pantofi corespunzători. Istoria pantofilor business este atât de lungă și de vastă, încât s-ar putea scrie o carte doar despre pantofii bărbătești. Se spune că o întreagă ținută poate fi ruinată dacă nu sunt purtați pantofii potriviți – acest lucru nu este valabil doar în cazul femeilor. Iată un exemplu scurt și cuprinzător: ai un eveniment extrem de formal pe plan profesional și alegi să porți o ținută office clasică – un costum simplu, special creat pentru un astfel de eveniment, și alegi să porți la acel costum… adidași. Cu siguranță întreaga ținută office va fi compromisă dacă faci o alegere greșită în privința încălțărilor.

Însă acum nu te gândi că va trebui să porți zilnic doar pantofi formali (în genul celor de nuntă) pentru a avea o ținută business potrivită. Există numeroase modele de încălțăminte comode casual ce pot fi purtate atât la un costum, cât și la o pereche lejeră de jeansi. În general, designerii ce creează pantofi bărbătești optează pentru culori care să se potrivească la orice articol vestimentar – negru, numeroase nuanțe de maro, albastru, vernil, ori gri etc. Totodată, un mare avantaj pe care alte încălțări nu îl au este faptul că pantofii pot fi purtați fără probleme în orice anotimp.

Oricând, o ținută office bărbătească realizată cu articole vestimentare și cu accesorii corespunzătoare poate fi extrem de reușită și poate „ să deschidă ușa” pentru multe oportunități profesionale. Important este să fie aleasă cu atenție, cu bun-gust și să fie purtată cu încredere!

Sursă foto: shutterstock.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *