Banchetul este mai mult decat o simpla petrecere. La o prima vedere, ai zice ca e doar un party unde absolventii – fie ca e vorba despre cei din clasele primare, fie de cei care termina liceul sau facultatea – se reunesc pentru a celebra intr-un mod cat mai original, terminarea unei etape din viata lor. In realitate, lucrurile sunt mult mai complexe. Petrecerea nu incepe din momentul in care absolventii, invitatii lor si profesorii trec pragul locatiei unde are loc evenimentul, ci chiar atunci cand este anuntata. Organizatorii se preocupa pentru muzica si meniuri, pentru jocurile de lumini si alte surse care vor intretine atmosfera. Participantii se pregatesc si ei cu mari emotii sa arate impecabil, sa cucereasca nu doar priviri, ci si inimi.
Cuprins
1.Tinute de banchet – parte dintr-un dress code special
2. Alege corect tinuta pentru banchet
2.1. Tinuta casual de banchet pentru baietii care termina clasele primare/gimnaziale
3. Tinutele pentru banchet vs. locul de desfasurare a evenimentului
4. Esti profesor? Afla ce tinuta pentru banchet ti se potriveste
Daca esti un tanar care se pregateste sa-si aleaga tinuta de banchet potrivita, atunci te afli unde trebuie pentru ca, in randurile urmatoare, vei descoperi ce trebuie sa faci si cum sa te imbraci astfel incat sa fii vedeta petrecerii.
1.Tinute de banchet – parte dintr-un dress code special
Pentru ca ai de-a face cu un eveniment stilat, iti recomandam sa mergi pe linia dress code-ului care se impune in astfel de situatii. Nu trebuie sa te gandesti la tinuta pentru banchet ca la una exclusiv eleganta, pentru ca stilul pe care e bine sa-l abordezi cand onorezi un astfel de eveniment este cel care te avantajeaza. Insa, daca in invitatia la petrecere este notat un anumit dress code, cum ar fi black-tie sau cocktail, atunci este bine sa il respecti.
Frac? Costum? Sacou? Ti se pare greu de ales? Cand te pregatesti pentru cea mai asteptata si distractiva seara de la finalul anilor de studii, exista o anumita presiune si din aceasta directie, aceea a alegerii tinutei de banchet. Sunt multi cei care se streseaza foarte tare in aceasta privinta, cand totul ar trebui privit cu mai multa lejeritate. E important sa porti ceea ce iti vine bine, ce te avantajeaza. Trage aer in piept, relaxeaza-te si transforma alegerea tinutei de banchet intr-un motiv de bucurie, nu de panica.
Sfat de urmat: abordeaza stilul clasic, simplu, atemporal. Clasicul rimeaza cu bunul gust si e imposibil sa dai gres daca-l abordezi. Inca ceva: indiferent ca alegi un frac sau un sacou, ai grija sa nu fie din materiale de proasta calitate, lucioase sau in culori stridente. Nu uita: alege o tinuta pentru banchet black & white, cu cateva accente de culoare, si nu vei da gres!
2. Alege corect tinuta pentru banchet
De obicei, la finalul unui ciclu de studii, ca vorbim despre scoala primara, liceu, facultate, masterat, etc. se organizeaza o petrecere stilata, cu scopul de a celebra reusitele, timpul petrecut impreuna, prieteniile legate, momentul unui nou inceput ce urmeaza sa defineasca vietile fiecaruia. Este de la sine inteles ca iti doresti sa arati impecabil, iar frumusetea nu se rezuma doar la coafura moderna, ci mai ales la cat de potrivita si de bine iti vine tinuta aleasa pentru banchet. Criteriile de care sa tii cont cand o alegi sunt varsta, locatia unde se desfasoara evenimentul si, strans legat de locatie, anotimpul.
2.1. Tinuta casual de banchet pentru baietii care termina clasele primare/gimnaziale
Adolescenta este momentul prielnic pentru cizelarea gusturilor in materie de haine si trasarea stilului personal. Chiar daca, pe masura ce inaintezi in varsta, modul in care te imbraci la diverse ocazii se poate schimba de la an la an, vei avea un stil numai si numai al tau, cu afinitati pentru anumite piese vestimentare si adversitati pentru altele.
Tinuta de banchet pentru baieti trebuie aleasa plecand de la un scop anume. Ce asteptari ai de la evenimentul la care urmeaza sa participi? Vrei doar sa fii alaturi de colegi si profesori pentru a va distra impreuna? Vrei sa impresionezi o colega draguta? Participi pentru ca asa ti se pare cool, pentru ca asta fac toti tinerii de varsta ta? In functie de raspunsurile alese, tinuta pentru banchet se va alcatui aproape de la sine. Tine cont insa de varsta pe care o ai! E foarte important sa iti pastrezi naturaletea dictata de aceasta. Nu incerca sa pari mai matur decat esti alegand tinute de banchet pentru barbati.
Asadar, nu te complica sa porti un costum sofisticat pentru ca nu iei parte la o nunta, ci la un eveniment cu aer mai degajat. Mizeaza pe tinute lejere si confortabile, pe combinatii camasa (alba, inflorata, cu diverse modele) plus pantaloni chinos sau chiar blugi clasici, la care poti adauga un sacou la moda . Pentru ca tinuta sa fie completa, opteaza pentru o pereche de pantofi eleganti, dar comozi (asta daca ai ales sa te imbraci cu pantaloni), sau una de sneakersi, daca nu ai putut renunta la mult prea comozii si versatilii jeansi. Notele de final sunt date de accesorii: curea, ceas, papion sau cravata. Nu uita ca zambetele si veselia sunt, poate, cele mai de pret accesorii ale oricarei tinute, asa ca, tine-le la vedere!
Sfat de urmat: adolescenta este guvernata, in mare parte, de nonconformism, deci nu este o tragedie daca tinuta de banchet nu se supune intocmai rigorilor modei. Adu-ti aminte ca nu esti pe covorul rosu, ci la un eveniment in care, e adevarat, trebuie sa arati bine, dar mai ales trebuie sa te simti bine in pielea ta si alaturi de ceilati!
2.2. Termini liceul sau facultatea si te pregatesti sa sarbatoresti? Opteaza pentru tinuta de banchet care te avantajeaza
In cazul de fata, o tinuta black tie ramane o optiune semi-formala, numai buna de luat in calcul, mai ales daca esti genul care nu vrea sa dea gres si isi doreste sa fie fara cusur.
Daca esti in ultimul an de liceu, poate ca fracul (o piesa de rezistenta a tinutei black tie) nu e o alegere prea inspirata. Ai de-a face cu o piesa vestimentara destul de scumpa, iar tu esti inca in crestere si e posibil sa nu o mai poti purta si cu alta ocazie. Ce ai de facut, mai ales daca vrei sa mergi pe un stil elegant, este sa alegi un costum din trei sau doua piese, dintr-un material comod si de inalta calitate, in care sa te simti confortabil si increzator. Alege o camasa intr-o nuanta monocroma, precum si o cravata sau, daca preferi, un papion chic.
In cazul in care vrei sa fii un adevarat gentleman si optezi pentru acea tinuta black tie de care aminteam mai sus, incepe prin a-ti alege cu grija sacoul. Acesta poate fi negru, albastru sau visiniu foarte inchis, cu croiala slim fit, la un rand de nasturi, cu reverele imbracate in matase neagra, pentru un plus de eleganta. Pentru ca unitatea vizuala sa fie respectata, pantalonii trebuie sa fie din acelasi material si culoare ca sacoul, insa nu intotdeauna se impune acest lucru. Accesoriile de nelipsit sunt batista de buzunar, braul din matase sau bretelele care vor sustine pantalonii si butonii. Iti pare a fi un stil complicat pentru o tinuta de banchet? Arunca o privire peste imaginile de mai jos si decide singur daca ti se par potrivite pentru o seara magica:
Sfat de urmat: bunul gust in alegerea tinutelor de banchet, si nu numai, se invata. Nimeni nu s-a nascut cu aceste cunostinte, deci nu trebuie sa te panichezi daca nu stii cum sa-ti alegi outfit-ul potrivit. Ce trebuie sa retii este natura evenimentului, din care, automat, vei exclude tinutele care includ blugii cu turul lasat sau taieturi, tricourile cu desene sau accesoriile in culori tipatoare.
3. Tinutele pentru banchet vs. locul de desfasurare a evenimentului
Bineinteles, tinuta pentru banchet va fi aleasa si in functie de locul unde evenimentul se va desfasura. Daca banchetul are loc intr-o gradina de vara, o tinuta coktail sau una casual sunt de preferat. Te sfatuim sa alegi un costum sau pantaloni chinos si o vesta din materiale lejere, confortabile, in culori neutre, insa deschise, cremul fiind preferat, mai ales daca banchetul are loc pe timp de vara.
O petrecere care are loc intr-un local destinat evenimentelor de lux, va fi onorata prin purtarea tinutelor de banchet elegante: costume slim fit din trei piese, camasa alba, pantofi de piele, papion sau cravata asortate, etc. Este binevenit si un buchet delicat de flori pe care sa-l oferi partenerei, in acest fel imbinand distinctia outfit-ului ceremonial, cu manierele elegante.
Sfat de urmat: indiferent care este tinuta de banchet aleasa, tine cont ca aceasta nu trebuie sa fie prea stramta pentru ca ai nevoie de lejeritate ca sa te poti misca in voie. Participarea la banchet presupune nu doar etalarea unei tinute deosebite, ci si sa te bucuri de dans impreuna cu colegii si prietenii.
4. Esti profesor? Afla ce tinuta pentru banchet ti se potriveste
Se spune ca nu poti judeca o carte dupa invelisul ei, insa, uneori, imaginea chiar conteaza! Daca esti profesor si te pregatesti sa iei parte la banchet impreuna cu elevii tai, nu uita ca, in ochii lor, cadrele didactice sunt etaloane sau modele demne de urmat. Asadar, ai o datorie dubla: in primul rand fata de tine – ca sa arati impecabil la eveniment, in al doilea rand fata de cursantii tai – pentru a nu-i dezamagi si a le oferi un exemplu de ”Asa DA”!
Daca esti adeptul tinutelor de banchet elegante si te avantajeaza purtarea unui tuxedo/smoking, nu ezita si fa-ti aparitia in aceasta combinatie. O tinuta pe care nu ar trebui sa o ocolesti este cea white tie, compusa din frac, papion si manusi albe, ceas de buzunar, pantofi eleganti din lac. Bineinteles, poti purta aceasta combinatie doar daca evenimentul are loc intr-o locatie ultra selecta si eleganta.
Pentru banchetele care au loc in incaperi mai putin pompoase sau chiar intr-o gradina frumos amenajata, un smoking, o vesta intr-o culoare neutra, camasa de culoare inchisa, pantalonii clasici plus pantofii de piele se reunesc intr-o tinuta perfecta, in care vei arata impecabil.
Sfat de urmat: cand alegi tinuta de banchet, e bine sa ai in minte patru coordonate de baza:
a) Marimea potrivita – pentru ca nu vrei sa te trezesti ca porti o camasa sau un costum care te strang si nici unele cu un numar mai mari.
b) Materialul – pentru ca nu vrei sa transpiri mai inainte de a fi inceput sa dansezi si nici nu iti doresti sa iesi in evidenta prin elemente satinate, lucioase, cu aer ridicol.
c) Asortarea elementelor – pentru ca nu vrei sa fii o aparitie pestrita, vei fii atent la cum asortezi tinuta din punctul de vedere al nuantelor.
d) Alegerea accesoriilor – pentru ca nu doresti sa exagerezi. Un ceas elegant, o pereche de butoni stilati par a fi suficiente pentru o tinuta de banchet purtata intr-o seara speciala.
Alegerea tinutelor de banchet pentru baieti si a celor pentru barbati ramane un subiect deschis, mereu la moda, pentru ca astfel de evenimente sunt organizate destul de des. Odata aleasa o tinuta eleganta, nu uita ca o poti purta si cu alte ocazii, astfel ca investitia facuta este mai mult decat justificata.
In incheiere, iata cateva sugestii care, cu siguranta, iti vor fi pe plac!
Surse foto: Shutterstock.com, Escudo.ro